Frica nu alunga pericolul! Sa nu amanam consultul ginecologic.

Consultul ginecologic anual are ca scop mentinerea starii de bine a pacientelor prin preventia, diagnosticarea timpurie si urmarirea evolutiei in timp a afectiunilor ginecologice.

Cine efectueaza consultul ginecologic?

Consultul ginecologic este efectuat de catre un medic obstetrician- ginecolog intr-un cadru medical adecvat, respectiv in cabinetul medical special amenajat si dotat corespunzator.

Cum se desfasoara vizita la medicul ginecolog?

Vizita la medicul ginecolog implica stabilirea unei adevarate conexiuni intre medic si pacienta, iar aceasta relatie trebuie sa fie una calda si bazata pe incredere si respect reciproc. In primul rand trebuie stiut ca fiecare amanunt discutat in cabinetul medical in timpul consultului este confidential. Pentru o comunicare si o relatie sanatoasa medic – pacient este important ca pacienta sa ia parte la procesul decizional in ceea ce priveste conduita si tratamentul in cazul diverselor afectiuni.

Pe langa intrebarile care se adreseaza simptomelor specifice legate de starea de sanatate a pacientei, vor exista si o serie de intrebari legate de istoricul medical familial complet al acesteia. Dupa aflarea istoricului medical al pacientei, are loc examinarea ginecologica propriu zisa in cursul careia este evaluat pelvisul si, sa nu uitam, sanii. In plus cu ocazia consultului pacienta are posibilitatea sa discute cu medicul despre o paleta larga de subiecte precum: durerea pelvina, cicluri menstruale neregulate sau sangerari vaginale anormale, contraceptie, tulburari legate de premenopauza sau menopauza precum si eventuale disfunctii sexuale.

Cand se efectueaza consultul ginecologic?

Primul consult ginecologic ar trebui efectuat cat mai curand posibil dupa debutul vietii sexuale, iar consultul periodic, de rutina, se efectueaza anual.

Totusi exista o serie de evenimente care ar trebui sa determine orice femeie sa se prezinte la medicul ginecolog. Dintre acestea fac parte :

  • Durere la nivelul etajului abdominal inferior persistenta si recurenta
  • Durere la contactul sexual sau menstruatii dureroase
  • Orice sangerare vaginala anormala, inclusiv sangerarea vaginala aparuta in menopauza
  • Orice scurgere vaginala care provoaca mancarimi, durere etc. si este insotita de miros neplacut
  • Alegerea unei metode contraceptive
  • Dorinta de a obtine o sarcina sau monitorizarea unei sarcini in curs etc.

Deseori in timpul consultului ginecologic se discuta si se efectueaza screeningul pentru cancerul de col uterin, binecunoscutul test citologic Babes Papanicolau. Acesta consta in prelevarea de celule cervicale de la nivelul colului, care vor fi evaluate microscopic pentru depistarea precoce a unei astfel de afectiuni.

Consultul se va incheia prin discutarea si notarea concluziilor examenului ginecologic precum si prin formularea unor recomandari individualizate pentru fiecare pacienta in parte. In cazul pacientelor care au optat pentru efectuarea screeningului pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, rezultatele investigatiilor vor fi interpretate impreuna cu aceasta si vor fi insotite, de asemenea, de recomandarile necesare.

DR. NITA PAULA
medic specialist obstetrica-ginecologie

POLICLINICA ASTRA, Sibiu, la sediul nostru de pe str. Matei Millo, bloc 16
Programari la tel:  0269.206.204, 0269.233.016
Consultatii gratuite cu bilet de trimitere de la medicul de familie !