Cand este necesar consultul ginecologic?

Conform statisticilor, consultul ginecologic este, neglijat de o mare parte dintre femei, iar acest lucru poate determina agravarea unor probleme de sanatate initial banale si in timp pot aparea complicatii severe ca  infertilitate, transmiterea unor boli sexuale sau chiar cancer.

Importanta consultului giceologic anual

Chiar daca in majoritatea cazurilor testul papanicolau nu este necesar dupa varsta de 30 de ani, este recomandat ca toate femeile sa beneficieze de un examen pelvin anual pentru a se depista eventualele infectii sau modificari anormale care se pot manifesta la nivelul aparatului genital. Daca testul efectuat pentru a detecta prezenta HPV (human papilloma virus) a fost negativ, nu inseamna ca trebuie sa renuntati la consultul ginecologic anual.

Cu fiecare partener sexual nou, riscul de a dezvolta HPV creste cu 15%. Acest lucru inseamna ca avand parteneri multipli, sansele a manifesta HPV cresc substantial. Specialistii recomanda femeilor care sufera de HIV sau de alte boli si in conditiile in care imunitatea organismului este compromisa, sa faca anual, frotiul papanicolau.

In cazul in care cancerul de col uterin este depistat la timp, se poate interveni pentru eradicarea lui. Studiile au confirmat ca majoritatea femeilor diagnosticate cu acest tip de cancer nu au realizat testul papanicolau (sau testul citologic) intr-o perioada de cinci ani sau chiar mai indelungata. Din pacate, in majoritatea cazurilor, cancerul de col uterin se afla intr-un stadiu avansat atunci cand este diagnosticat.

Cand trebuie sa mergem la un consult ginecologic?

Examenul anual pelvin nu este singurul motiv pentru care o femeie trebuie sa consulte medicul ginecolog.

Este important consultul la medicul ginecolog daca se manifesta urmatoarele simptome:

  • scurgeri vaginale anormale sau persistente
  • sangerare intre ciclurile menstruale normale
  • sangerare dupa actul sexual.
  • dureri pelvine sau crampe menstruale atat de severe incat pot perturba desfasurarea normala a activitatilor zilnice, chiar si pentru cateva zile pe luna
  • sangerari anormale sau abundente in timpul menstruatiei (cele care necesita schimbarea tampoanelor la fiecare doua-trei ore)
  • prezenta oricarei scurgeri neobisnuite, mancarime, durere, inflamatie existente la nivelul vaginului sau in partea inferioara a abdomenului.

Oricare dintre manifestarile de mai sus pot indica o infectie vaginala sau o boala cu transmitere sexuala care ar putea afecta fertilitatea unei femei.

Acestea ar putea indica si boli cum ar fi:

  • endometrioza
  • boala inflamatorie pelvina
  • infertilitate

De asemenea, este recomandat ca medicul ginecolog sa mai fie consultat si in cazul in care o femeie:

  • isi planifica o sarcina
  • presupune ca este deja insarcinata, pentru a urmari evolutia acesteia si a contribui la nasterea unui copil sanatos
  • considera ca ar putea avea o infectie a aparatului genital sau in cazul in care aceasta are un partener diagnosticat cu o boala cu transmitere sexuala
  • a suferit de boli cu transmitere sexuala
  • are o mama sau sora care au dezvoltat cancer de san inainte de menopauza.

Este foarte important pentru orice persoana de sex feminin sa mearga la cabinetul unui specialist in cazul in care observa orice fel de modificare si la nivelul sanilor (noduli, portiuni intarite, modificari ale pielii, retragere recenta a mameloanelor, scurgeri anormale, schimbari la nivelul marimii sau formei sanului, dureri, disconfort, sensibilitate la atingere, etc.).

 

                                                                      DR. MOSTAFA ISMAIL

                                                      medic specialist obstetrica-ginecologie

        Consultatii la sediul de pe str. Gr. Alexandrescu nr.1 si Matei Millo, bloc 16, parter

                                                 Programari la tel . 0269.206.204, 0269.233.016

Urticaria

Cat de periculoasa este?

Urticaria este o reactie cutanata plurifactoriala, caracterizata printr-o eruptie, formata din papule (ridicaturi), de diverse dimensiuni si forme, de obicei bine circumscrise, roz-rosii, pruriginoase, uneori insotite de umflatura a pielii sau a anumitor organe (angioedem). Aceste leziuni sunt fugace,  pot sa dispara in minute sau ore de la locul initial si pot sa reapara in alte locuri. Din cauza simptomelor deranjante calitatea vietii pacientilor este afectata (semnificativ in formele cronice).

Cand durata simptomelor depaseste 6 saptamani vorbim despre urticarie cronica. Urticaria acuta este mai frecventa la copil si adultul tanar, in timp ce adultii fac mai des forme cronice. De-a lungul vietii 10-20% din populatie dezvolta un episod de urticarie acuta.

Care sunt factorii care declanseaza aparitia urticariei?

Factorii care determina aparitia urticariei pot fi variati:

  • alimentari – principalii alergeni sunt: nucile, alunele, ciocolata, pestele si fructele de mare, laptele, rosiile, ouale, capsunile proaspete, ciresele, unele fructe exotice, soia;
  • aeroalergeni – polenul, praful de casa, parul de animale;
  • medicamentosi – cele mai intalnite fiind la: antiinflamatoarele nesteroidiene si antibiotice, insulina, substanta de contrast.
  • intepaturile de insecte;
  • colorantii si conservantii alimentari
  • substantele chimice – pot patrunde in organism sub forma de medicamente sau prin contact direct cu acestea. Frecvente sunt si reactiile de contact la cataramele meta­lice, la cercei, la nasturi, blanuri, piele, parfumuri.
  • Infectiile virale, incepand cu raceli banale, dar si in caz de infectii cu virus C sau B, infectii herpetice etc,
  • Infectiile bacteriene – frecvente fiind la nivelul stomacului ( Helicobacter pylory) sau dentare;
  • Infectiile parazitare;
  • transfuziile de sange, vaccinurile;
  • latexul;
  • factorii fizici – prin grataj, la contact cu frigul, la radiatiile solare, la presiune, in caz de haine stramte, curea sau pantofi stramti;
  • bolile sistemice – bolile autoimune reumatice, tiroiditele, neoplaziile.
  • stresul – la persoanele emotive, anxioase.

Tratament si profilaxie

Urticaria acuta remite de obicei in cateva zile cu ajutorul masurilor de profilaxie si tratament simptomatic, cu conditia identificarii si eliminarii factorului declansator.

Urticaria devine periculoasa in momentul in care este amanata prezentarea la medic si pacientul nu beneficiaza de tratament corespunzator trecand astfel de la forma acuta la cronica de urticarie, complicand posibilitatile de control prin tratament si cu afectarea in consecinta a calitatii vietii. De asemenea periculoasa este si asocierea dintre urticarie acuta cu angioedem ( umflare rapida si dramatica a pielii, limbii, buzelor, pleoapelor, gatului) care poate vira spre soc anafilactic,  situatie amenintatoare de viata care impune orientarea rapida spre un serviciu medical de urgenta, cu asigurarea unui tratament salvator asistat medical.

Tratamentul medicamentos consta in administrarea de antihistaminice, glucocorticosteroizi administrati oral/intravenos/ intramuscular/local, antileucotriene. Administrarea de agenti biologici (omalizumab) sau imunosupresoare (metotrexat) este recomandata pacientilor cu urticarie cronica.

Prognostic

Prognosticul in urticaria acuta este bun in special daca se instituie precoce tratament medical corespunzator. In cele mai multe cazuri leziunile remit in cateva zile.  In cazul urticariei cronice prognosticul este imprevizibil si depinde in mare masura de boala de fond care intretine/declanseaza urticaria, de individualitatea raspunsului terapeutic si complianta pacientului, la masurile de profilaxie si la tratamentul recomandat de catre medicul specialist. Urticaria cronica se poate remite in cateva luni insa la anumiti pacienti poate persista chiar ani influentand calitatea vietii pacientului.

Dr. Alina Mara

Dr. Alina Mara, Consultatie alergologie Sibiu, medic alergolog, testare alergologica, tratare boli alergologice, astm bronsic, rinita alergica, consultatii, Policlinica Astra Sibiu

DR. MARA ALINA
medic specialist alergologie si imunologie clinica

POLICLINICA ASTRA, Sibiu, la sediul nostru de pe str. Gr. Alexandrescu nr.1
Programari la tel . 0269.206.204, 0269.233.016
Consultatii gratuite de alergologie cu bilet de trimitere de la medicul de familie !

Infectiile urinare

Introducere
Infectia tractului urinar (ITU) este o infectie care afecteaza vezica urinara, rinichii sau uretra. Infectiile urinare nu tin cont de varsta si pot aparea la ambele sexe.
Cea mai frecventa infectie de tract urinar este a vezicii urinare (cistita).
Femeile sunt cele mai predispuse la infectiile urinare, datorita uretrei scurte care favorizeaza patrunderea bacteriilor. Barbatii tineri sunt rareori afectati de infectii urinare, in schimb, barbatii peste 50 ani, cu afectiuni ale prostatei, sunt mai expusi riscului de aparitie a infectiei.
In mod obisnuit cauzele acestor infectii sunt datorate bacteriilor care patrund in uretra si urca in tractul urinar. Bacteriile de la nivelul intestinului gros, prezente in fecale, reprezinta cea mai comuna sursa de infectie a tractului urinar.

Cauze
Exista o multitudine de cauze care pot determina aparitia infectiilor urinare. Cea mai frecventa este infectarea cu Escherichia Coli (bacterie care se afla in mod normal la nivelul colonului si anusului) in 80% din cazuri. Alte bacterii ce pot provoca o infectie a tractului urinar sunt: Klebsiella, Pseudomonas, Enterobacter, Proteus, Staphylococcus.
Apar mai probabil in prezenta constipatiei cronice, a activitatii sexuale exuberante, a consumului redus de lichide, a igienei precare (stergerea sau spalarea dinspre anus spre uretra, folosirea unei lenjerii intime prea stramte, din materiale sintetice, folosirea lenjeriei tip tanga).
Aparitia cistitei mai este favorizata si de prezenta diabetului, a pietrelor la rinichi si a nivelului scazut de estrogen, astfel incat organismul nu poate lupta eficient impotriva bacteriilor.

Simptome
Simptomele unei infectii ale tractului urinar variaza in functie de localizare. Acestea sunt:
 usturime sau dureri in timpul sau dupa urinare;
 urinari frecvente cu cantitati mici de urina;
 sensibilitate sau greutate in partea de jos a abdomenului;
 senzatia de urina fierbinte;
 urina tulbure sau urat mirositoare;
 prezenta sangelui in urina;
 durere in flanc sau zona lombara;
 frisoane si febra;
 greturi si varsaturi.

Cum se pune diagnosticul de infectie urinara
Diagnosticul se pune pe baza discutiei cu pacientul si a probelor de urina. Sumarul de urina si urocultura sunt cele mai frecvente analize medicale pentru investigarea ITU.
Urocultura poate identifica bacteria responsabila de producerea ITU. Pentru aceasta, urina se recolteaza in anumite conditii – in recipient steril din mijlocul jetului de urina in urma spalarii zonei genitale si este important sa fie din prima urina de dimineata. Antibiograma testeaza sensibilitatea bacteriei la antibiotic.
O alta investigatie importanta este ecografia abdominala, mai ales in identificarea altor cauze, cum ar fi litiaza urinara. De asemenea analizele de sange pot sugera prezenta unei infectii in organism. Mai multe investigatii pot fi facute daca simptomele nu se amelioreaza sub tratament sau infectia poate fi complicata prin prezenta diabetului, litiazei renale (piatra la rinichi), marirea prostatei sau alte afectiuni.

Complicatii
La adultul sanatos cistita este rareori severa, dar ITU pot determina lezarea rinichiului (pielonefrita) punand viata in pericol daca nu sunt tratate prompt.

Tratament
Majoritatea ITU pot fi tratate cu succes cu antibiotice pe cale orala. Perioada de tratament depinde de localizarea infectiei (vezica sau rinichi), sex, varsta, precum si de prezenta anumitor conditii ce favorizeaza complicatiile cum ar fi diabetul, probleme ale prostatei si sarcina.

Cum putem preveni o infectie de tract urinar
 consumarea unei cantitati corespunzatoare de lichide (apa, ceai);
 o alimentatie bogata in fructe si legume;
 evacuarea cat mai des a continutului vezicii urinare;
 acordarea unei atentii deosebite a igienei intime;
 urinarea imediat dupa contactul sexual, pentru a elimina eventualele bacterii.

Concluzii
La aparitia primelor simptome ale unei infectii urinare nu le tratati cu indiferenta, adresati-va medicului pentru stabilirea diagnosticului, recomandarea investigatiilor necesare si a tratamentului corespunzator.
ITU trebuie tratata corect, deoarece tratamentele la intamplare pot duce la complicatii.
Nu utilizati antibiotice fara recomandarea medicului, deoarece folosirea nejustificata determina o crestere a rezistentei la antibiotice, facand dificil tratamentul ulterior al ITU sau al altor infectii.

Dragi pacienti, nu frigul este responsabil de aparitia infectiilor urinare, ele au intotdeauna o cauza microbiana.

Dr. Doina Arcomita

DR. ARCOMITA DOINA
medic specialist medicina interna

POLICLINICA ASTRA, Sibiu, la sediul nostru de pe str. Gr. Alexandrescu nr.1
Programari la tel . 0269.206.204, 0269.233.016
Consultatii gratuite medicina interna cu bilet de trimitere de la medicul de familie !

Depresia – Neputinta de a te inveseli pur si simplu

Atunci cand oamenii trec printr-un moment mai dificil, cei din jurul lor adora sa le spuna sa incerce sa fie un pic mai veseli. Faptul ca te-ai distrat la un film cu o saptamana in urma sau ca ai ras cand ai fost la o cafea cu o prietena, asta inseamna in ochii oamenilor ca esti capabil de fericire, daca te straduiesti putin.
In general, oamenilor le este un pic teama de bolile ce au legatura cu sanatatea mentala si din aceasta cauza ii indeparteaza pe cei care se confrunta cu astfel de probleme: daca oamenii deprimati nu exista, nu exista nici depresia.
Se spune deseori ca depresia este ostare de tristete, care la randul ei, tristetea este o emotie cu care toti facem cunostinta la un moment dat in viata. In cazul depresiei insa, aceasta apare in afara oricarui context.
Oamenii care sufera de depresie, se simt singuri, nelinistiti si fara valoare. Pentru a putea evita izolarea, adesea, isi pun o masca, se prefac ca sunt veseli, pentru ca ceilalti sa nu se indeparteze si mai mult. Cei din jurul persoanelor care sufera de depresie, transforma depresia intr-un joc: ”e doar in capul tau”, cand de fapt aceasta este o stare fizica si biochimica extrem de reala. Nu se inventeaza depresii de dragul atentiei, cum multi dintre noi am putea crede. Cine ar avea nevoie de o atentie care consta in oameni care fac glume pe seama ta sau iti spun sa te gandesti la ceva placut ca sa te simti mai bine?
Solutia in astfel de situatie este apelarea la consiliere si/sau psihoterapie, cu un profesionist, o persoana impartiala care are experienta si care ajuta oamenii sa isi dea seama ce se ascunde in spatele bolii. Tot psihoterapeutul ajuta la dezvoltarea unor aptitudini de supravietuire si la rezolvarea unor probleme din trecut.
Nu este usor sa recunosti ca suferi de depresie si nu este usor nici sa te decizi sa faci ceva in aceasta privinta. Vorbim despre un proces ce poate dura ani de zile si care implica ajutor din partea medicilor, a familiei, a prietenilor. E infricosator sa mergi la un psihoterapeut si sa vorbesti despre problemele cu care te confrunti, dar merita, constientizand ca nu esti singur, ca existasi alte persoane ce au probleme similare cu ale tale, ca poti fi ajutat.
Poate fi intimidant sa vorbesti deschis despre problemele tale, dar poti oricand sa alegi sa-ti schimbi viata, apeland la un specialist.

PS. PIRINGER-SERBAN ANDA
psihoterapeut

Cum tratam arsurile solare?

Arsurile solare, in special cele din copilarie, reprezinta una dintre principalele cauze de dezvoltare a cancerelor cutanate. Pielea se poate arde usor daca este expusa prea mult la soare fara o protectie adecvata, reprezentata de haine si creme cu factor de protectie solara.  

Este mai important sa prevenim efectele neplacute de descuamare, inrosire a pielii si senzatie de usturime date de soare, decat sa le tratam.

Cu toate acestea daca arsura solara s-a produs, este important sa luati masuri de indata ce observati ca pielea se inroseste. Pot trece pana la 12-24 de ore pana cand sa apara efectul complet al expunerii la soare la nivelul pielii. Astfel, ceea ce astazi pare o piele “usor roz”, maine dimineata poate fi o piele “arsa” de soare.

Iata cateva remedii pentru a sprijinii vindecarea si calmarea pielii iritate:

Primul lucru pe care ar trebui sa-l faceti este sa opriti expunerea la soare.

Faceti dusuri racoritoare si frecvente. Acestea usureza disconfortul. De indata ce iesiti din dus stergeti bland pielea, lasand putina apa pe suprafata acesteia.  

Aplicati o crema hidratanta. Aceasta ajuta la mentinerea apei in piele si calmeaza. Crema hidratanta poate contine aloe vera sau soia, cu proprietati antiinflamatoare si antioxidante.  Daca o anumita zona este foarte afectata si prezinta durere si tumefactie se poate aplica o crema cu hidrocortizon pe care o puteti cumpara fara prescriptie medicala.  

Nu aplicati vaselina, unt sau alte produse pe baza de ulei. Acestea pot bloca porii astfel incat caldura si transpiratia nu pot fi eliminate, ceea ce poate duce la infectie.

Se poate lua in considerare administrarea aspirinei sau ibuprofenului pentru a ajuta la reducerea senzatiei de disconfort, a edemului (umflarea pielii) si a eritemului pielii.

Consumati apa suplimentar. Arsura solara accentueaza vascularizatia la nivelul pielii si priveaza restul organismului de fluide. Consumul suplimentar de apa atunci cand pielea este arsa de soare ajuta la prevenirea deshidratarii.

Daca s-au format vezicule, lasati-le sa se vindece, nu le rupeti! Daca apar vezicule pe suprafata pielii inseamna ca aveti o arsura solara de gradul doi. Nu trebuie sa le indepartati, deoarece veziculele formate protejeaza de infectie si sustine pielea sa se vindece. Daca s-au spart, curatati zona cu blandete cu apa si sapun delicat, apoi aplicati o crema antibacteriana.

Acordati o grija deosebita pentru a proteja pielea afectata de soare, in timp ce se vindeca! In timp ce pielea se decojeste, continuati sa folositi crema hidratanta. Purtati haine care acopera pielea. Tesaturile foarte dese sunt potrivite. Cand puneti tesatura in lumina puternica, nu ar trebui sa vedeti nici o lumina care sa treaca prin ea.

Desi poate parea o conditie temporara, arsura solara – rezultat al expunerii intensive a pielii la razele ultraviolete (UV) ale soarelui – poate provoca leziuni pe termen lung ale pielii. Acest prejudiciu mareste riscul unei persoane de a dobandi cancer de piele, dar si o multitudine de leziuni cutanate precanceroase care apar odata cu inaintarea in varsta, cu predilectie la nivelul fetei.

In cazul in care observati aparitia unei noi formatiuni cutanate, in special hiperpigmente sau modificarea unei leziuni cutanate preexistente dupa un sezon estival si nu numai, nu ezitati sa va prezentati medicului dermatolog. Prin examinare dermatoscopica medicul dermatolog poate detecta formatiuni cutanate potential periculoase si astfel poate elabora un plan terapeutic in concordanta cu severitatea afectiunii.

Dr. Izabela Bahnean

DR. BAHNEAN IZABELA
medic specialist dermato-venerologie

Cauze frecvente de transaminaze crescute

In practica medicala de zi cu zi suntem pusi, deseori, in fata unui pacient cu citoliza. Acest lucru se datoreaza faptului ca transaminazele sunt analize de laborator care se efectueaza uzual.

Ce sunt transaminazele?

Transaminazele sunt enzime care au originea in special in ficat, dar si in alte tesuturi cum sunt – muschii scheletului, ai inimii, creier si rinichi. Acestea sunt TGO (AST) si TGP (ALT). Valorile normale trebuie sa se mentina sub 40 UI/l, cu mentiunea ca pot exista valori diferite, in functie de laboratorul la care se lucreaza analizele. Pot fi crescute intr-o serie de afectiuni hepatice si extrahepatice.

Este necesar sa se faca investigatii in situatia in care cresterea transaminazelor este persistenta, daca valoarea cresterii este mai mare de doua ori normalul sau daca se insoteste de simptome sau alte analize modificate.

O  crestere usoara a transaminazelor, nu reprezinta neaparat o boala de ficat; pentru siguranta, se recomanda un regim fara alcool, toxice, medicamente, efort, si repetarea analizei peste 2 – 4 saptamani. Daca si in aceasta situatie transaminazele raman crescute, trebuie cautata cauza acestei cresteri prin explorari suplimentare.

Cresterea cronica a transaminazelor se defineste atunci cand valorile acestora depasesc de doua ori valoarea normala, la cel putin doua determinari, pe o perioada de minim 6 luni. Transaminazele pot fi crescute si trecator, chiar din cauza unui efort fizic intens sau prelungit.

Posibile cauze de crestere a valorii transaminazelor

TGP-ul este specifica ficatului, deci cresterea ei se asociaza de obicei cu boli de ficat. Valoarea acesteia poate sa fie crescuta deseori in asociere cu TGO in cazul afectarii ficatului. Cele mai frecvente cauze de afectare hepatica sunt

  • Hepatitele acute virale, alcoolice sau toxice – valorile transaminazelor cresc de peste 10 ori fata de normal;
  • Hepatitele cronice virale sau autoimune – valorile transaminazelor cresc de obicei intre 2 – 5 ori peste normal;
  • Boala hepatica de cauza alcoolica;
  • Steatoza si steatohepatita nonalcoolica (incarcarea ficatului cu grasime care nu este de cauza alcoolica – in obezitate, diabet zaharat, dislipidemie);
  • Ciroza hepatica de orice cauza (virala, alcoolica, autoimuna, medicamentoasa, etc);
  • Cancerul hepatic;
  • Unele medicamente (multe) pot duce la cresterea transaminazelor: paracetamol, statine, antidepresive, amiodarona, etc.

Transaminaze crescute de cauza extrahepatica sunt:

  • Hemoliza (distrugerea globulelor rosii);
  • Boli ale musculaturii scheletice;
  • Polimiozita;
  • Traumatisme musculare;
  • Efortul prelungit regulat;
  • Afectiuni tiroidiene (hipo, hipertiroidie);
  • Enteropatia glutenica (boala celiaca);
  • Alimentatia parenterala (hranirea prin perfuzii);
  • Cresterea transaminazelor la omul sanatos.

Nivelul crescut al transaminazelor nu se coreleaza cu prognosticul bolii. De exemplu, in hepatita A transaminazele pot fi foarte crescute, dar aceasta boala are de obicei o evolutie buna. Pacientii cu hepatita C au nivele moderat crescute ale transaminazelor dar boala duce deseori la hepatita cronica si la ciroza hepatica.

Interpretarea citolizei trebuie facuta de catre un medic in contextul tuturor analizelor si manifestarilor clinice.

Pentru ca transaminazele sa revina la normal trebuie tratata cauza.

DR. ARCOMITA DOINA
medic specialist medicina interna

Consultatii gratuite medicina interna cu bilet de trimitere de la medicul de familie !

Hiperactivitatea si deficitul de atentie la copii

Aceste cuvinte le auzim tot mai des de la parinti, educatori, invatatori si profesori. Specialistii din domeniul sanatatii mintale primesc zilnic in cabinetele lor copii mai neastamparati, nelinistiti, care nu pot sta locului mai mult de un minut. Acesti copii sunt de cele mai multe ori diagnosticati cu ADHD, prescurtarea din limba engleza a Tulburarii hiperkinetice cu deficit de atentie.

Copiii cu ADHD au o capacitate redusa de a se concentra, atentia lor este usor perturbata de stimulii din jur, par sa nu asculte atunci cand cineva le vorbeste si au uneori dificultati in a-si organiza sarcinile si activitatile. Acesti copii de multe ori evita activitatile care necesita efort intelectual sustinut si nu reusesc sa termine activitatile pe care le incep.

Un copil diagnosticat cu ADHD poate fi foarte activ, alearga sau se catara atunci cand nu ar trebui (inclusiv in cabinet), vorbeste foarte mult, se agita si se foieste tot timpul, de multe ori se ridica frecvent de pe scaun in timpul activitatilor si este mereu in miscare, ca si cum ar avea un motoras.

Pe langa dificultatile legate de neatentie si  hiperactivitate, copiii cu ADHD pot avea un grad mai mare de impulsivitate, aceasta determinandu-i sa actioneze inainte sa analizeze consecintele, sa intrerupa sau sa deranjeze conversatiile altor persoane, sa raspunda la intrebari inainte ca acestea sa fie complet formulate si sa aiba frecvent dificultati in a-si astepta randul.

Toate aceste greutati intampinate de copilul cu ADHD ii poate face acestuia viata mai complicata la nivel social si scolar. Performantele scolare ale acestor copii pot fi mai scazute decat cele asteptate si decat cele ale colegilor lor de clasa.

Copiii cu ADHD intra rapid in conflict cu colegii care ii dezaproba, fiind respinsi de acestia, putand fi chiar exclusi din grup. Copilul hiperactiv, impulsiv, care de multe ori are asociate si diverse dificultati emotionale poate sa aiba stima de sine scazuta din cauza constientizarii dificultatilor sale. Pe acest fond, multi dintre ei tind sa minimalizeze problemele de comportament si conduita si sa exagereze capacitatile lor scolare.

Problemele legate de tulburarea ADHD sunt uneori subevaluate in cabinetele medicale si de obicei ignorate in scoli, de aceea copiii cu ADHD sunt de multe ori stigmatizati, tocmai pentru ca nu exista, la ora aceasta, un mod eficient de recunoastere si de integrare a lor in comunitatea de invatamant.

In ultimul deceniu, o parte din specialistii preocupati de studiul acestei tulburari au inceput sa dezvolte sentimente de empatie fata de acest diagnostic si sa nu se mai concentreze doar pe aspectele negative ale ADHD. In acest sens, doi medici specializati in ADHD au initiat un program denumit “despachetarea darului ADHD” (Dr. Kenny Handelman, Dr. Edward Hallowell ). Ei au incercat sa prezinte aceasta afectiune nu ca un deficit, ci ca un dar care trebuie sa fie despachetat.

Cand oamenii spera, actioneaza mai bine; daca le spui ca au incapacitati sau ca au un deficit, ei nu vor fi motivati sa treaca peste dificultati, in schimb daca le spui ca au un dar sau un talent ei sunt motivati sa faca fata provocarilor diagnosticului.

Daca urmarim aspectele pozitive ale unui copil cu ADHD putem descoperi ca el poate avea urmatoarele calitati: creativitate, nivel ridicat de energie, intuitivitate, bogatie de resurse, tenacitate, optimism (uneori prea accentuat), capacitate de a-si asuma anumite riscuri, flexibilitate, loialitate, simt al umorului dezvoltat, receptivitate marita fata de o multime de imagini, sunete si ganduri, precum si o imaginatie indrazneata si vie.

Copilul cu ADHD are de obicei o perspectiva globala asupra lucrurilor, poate avea impulsuri de creativitate sau atractie pentru idei noi si o concentrare  intensa  asupra propriilor scopuri si interese, aspecte care pe termen lung pot constitui niste avantaje.

Nu toate persoanele cu ADHD au aceste caracteristici, dar daca totusi exista ceea ce se cheama “o personalitate ADHD”, aceasta lista de calitati descrie avantajele acestui tip de personalitate.

Datorita inventivitatii lor, copiii cu ADHD pot fi deschizatori de drumuri noi, pentru ca deseori ei observa ceea ce ceilalti nu vad. Pus in fata unei probleme, copilul cu ADHD va oferi o rezolvare surprinzatoare care acopera toate variabilele si care raspunde tuturor necunoscutelor in acelasi timp.

Acesti copii isi traiesc copilaria cu intensitate, o trasatura care rezista in timp si o intalnim si in viata de adult transformata intr-o multime de hobby-uri si cu o sete continua de a incerca ceva nou. Schimbarile nu reprezinta un factor de stres pentru ei, ci dimpotriva, le ofera stilul de viata cu care se simt cel mai bine.

Este de remarcat faptul ca problemele create de ADHD pot fi atat de grave incat calitatile mentionate mai sus nu ajung niciodata sa se manifeste pe deplin si nici sa fie recunoscute cu adevarat. Totodata este important de subliniat faptul ca persoanele cu ADHD trebuie sa ia in calcul afectiunea de care sufera atunci cand isi aleg meseria. In unele profesii personalitatea de tip ADHD poate aduce avantaje (cascador, actor, reprezentant vanzari, prezentator), in schimb, in alte profesii accesul acestor persoane este mai restrictiv, mai ales in meseriile care necesita capacitate de concentrare indelungata, si in care impulsivitatea crescuta ar fi un element care ar impiedica desfasurarea corecta a activitatii.

In loc de concluzie putem spune ca aceasta tulburare numita ADHD, are aspecte negative care vor ingreuna dezvoltarea personalitatii unui copil si mai apoi viata de adult a acestuia, dar are si multe aspecte pozitive, care fac ca acest copil sa fie special, deosebit, si care poate ajunge un tanar adult echilibrat, daca va fi ajutat de cei din jur sa depasesca momentele dificile atunci cand acestea apar in viata scolara, sociala sau familiala.

DR. COMAN LIVIU
medic specialist psihiatrie pediatrica

Consultatii gratuite cu bilet de trimitere de la medicul de familie !

Diabetul gestational

  1. Ce este diabetul gestational (DZG)?

           Sarcina confera un status de rezistenta la insulina si hiperinsulinemie, ce poate predispune unele femei la diabet gestational. Rezistenta la insulina in timpul sarcinii depinde de o multitudine de factori, inclusiv de tulburarile secretiei de hormon de crestere si cortizol (antagonisti insulinici), de cele ale secretiei de lactogen placentar uman (cu rol in metabolismul glucozei si acizilor grasi) sau de tulburarile secretiei de insulinaza.

Diabetul gestational este definit ca orice alterare a tolerantei la glucoza manifestata prin diverse grade de severitate, aparuta sau depistata in timpul sarcinii paana in momentul diagnosticului sau poate aparea odata cu sarcina. Aceasta definitie nu exclude posibilitatea ca diabetul sa fi existat anterior instalarii sarcinii, dar a fost depistat doar dupa confirmarea acesteia sau posibilitatea ca un diabet zaharat tip 1 sa se declanseze in timpul sarcinii. In ambele situatii, diabetul zaharat va persista dupa nastere.

Diabetul gestational apare la 7- 14%  sau chiar 25% din totalul sarcinilor, in functie de criteriile de diagnostic utilizate si de grupul etnic studiat. Incidenta diabetului gestational este in crestere, in paralel cu cresterea incidentei diabetului zaharat tip 2, frecvent asociat obezitatii.

Femeile cu DZG netratat au risc crescut de complicattii obstetricale si ulterior, un risc de 50-70 % de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2 in urmatorii ani. Copiii provenitti din mame diagnosticate cu DZG au sanse sporite de complicatii perinatale (macrosomie, distocia umarului, leziuni ale plexului brahial, hipoglicemie) si risc pe termen lung de obezitate si diabet zaharat tip 2.

  1. Cum se depisteaza, ce teste se fac?

Gravidele cu risc crescut de diabet gestational (diagnostic anterior de diabet gestational sau nasterea unor feti macrosomi pentru varsta gestationala, obezitate severa, antecedente heredocolaterale de diabet tip 2, glicozurie persistenta, diagnosticul de ovare polichistice) vor fi supuse screening-ului pentru diabet zaharat cat mai repede dupa depistarea sarcinii.

Toate gravidele vor efectua screening-ul pentru diabet gestational in saptamana 24-28 de sarcina.

Diagnosticul diabetului gestational se stabilește prin efectuarea testului de toleranta la glucoza (TTGO) in saptamana 24-28 de sarcina sau mai repede la gravidele cu risc crescut. TTGO se efectueaza dimineata dupa un post alimentar de 8 ore, se determina glicemia bazala, glicemia la o ora, glicemia la 2 ore, dupa 75g de glucoza.

  1. Cum se trateaza?

           La 80-90% din cazurile diagnosticate cu DZG, se poate obtine controlul glicemic doar prin optimizarea stilului de viata.

Terapia nutritionala vizeaza obttinerea si menttinerea statusului normoglicemic, stabilirea necesarului caloric ce confera un castig ponderal optim, simultan cu evitarea cetozei materne, precum si asigurarea micro si macronutrientilor adecvati necesari cressterii si dezvoltarii fetale normale .

Se recomanda 3 mese principale si 2-3 gustari pe zi, asigurate de glucide (50 % din totalul caloric), de proteine (20 % din calorii) si de lipide (30 % din calorii), cu un minim de 30 minute/zi de mișcare moderata (mers pe jos), cel putin 5 zile pe saptamana.

Exista un procent de 10-20% din gravidele cu DZG, ale caror niveluri glicemice depasesc tintele terapeutice recomandate si sunt sfatuite sa inceapa insulinoterapia pentru a obtine un control glicemic. Acestea trebuie sa-si monitorizeze glicemiile zilnic, minim 4-6 glicemii/zi, sa-si adapteze dozele de insulina in functie de glicemie, alimentatie, activitate fizica, sa aiba un jurnal alimentar cu care se prezinta la medic, sa efectueze mai des examene de urina (prezenta cetonuriei poate presupune o alimentatie deficitara).

  1. Ce se intampla dupa nastere?

           Deoarece unele cazuri de DZG reprezinta cazuri de diabet zaharat tip 2 preexistent, nediagnosticat, femeile cu istoric de DZG trebuie rescrinate la 6-12 saptamani dupa nastere, prin TTGO cu 75g glucoza, utilizand criteriile standard de diagnostic.

Femeile cu istoric de DZG au un risc crescut sa dezvolte diabet zaharat in cursul vietii si trebuie urmarite pentru depistarea prediabetului sau diabetului la cel putin 3 ani .

DR. NICOLESCU GEORGIANA
medic primar diabet, nutritie si boli metabolice

Consultatii gratuite cu bilet de trimitere de la medicul de familie !

Hipertensiunea arteriala si sarcina

Hipertensiunea la gravide reprezinta o complicatie severa a sarcinii, cu repercursiuni atat asupra gravidei cat si a fatului. Apare la 2% – 3% dintre gravide. Exista mai multe forme de hipertensiune la gravide:

  • Hipertensiunea preexistenta sarcinii;
  • Preeclampsia si eclampsia;
  • Hipertensiunea preexistenta sarcinii cu preeclampsie suprapusa;
  • Hipertensiunea tranzitorie.

Diagnosticarea hipertensiunii la gravide se face daca apar valori tensionale crescute (>140/90 mmHg) la doua masuratori diferite ale tensiunii arteriale, la 2 ore distanta.

Ce este preeclampsia?

Preeclampsia este o forma de hipertensiune ce poate afecta, teoretic, orice organ matern si semnifica, pe langa valorile tensionale crescute si eliminarea de proteine prin urina.

         Cauzele preeclampsiei nu sunt inca complet elucidate, dar sunt implicati: factori de dezvoltare anormala a placentei (ce nu modifica suficient calibrul vaselor ce transporta sange catre fat), factori genetici (apar cu o frecventa crescuta la gravidele, la care mama sau surorile au avut preeclampsie), factori imunologici (modificarile placentare in preeclampsie asemanatoare cu cele din rejetul grefei la pacientii transplantati), factori nutritionali (consumul de fructe si vegetale este asociat cu productia de antioxidanti ce reduc tensiunea arteriala).

Factorii de risc pentru aparitia preeclampsiei sunt obezitatea, sarcina gemelara, varsta materna, prezenta sindroamelor metabolice.

Complicatiile preeclampsiei pot fi atat materne, cat si fetale. Complicatiile materne sunt eclampsia (aparitia convulsiilor), sindromul Hellp (aparitia unor modificari ale parametrilor biochimici), dezlipirea placentei, accidentul vascular cerebral, cronicizarea hipertensiunii. Complicatiile fetale implica nasterea prematura, hipotrofia fetala, moartea fetala intrauterina.

Depistarea preeclampsiei se face de obicei tardiv, in trimestrul III de sarcina, cand se incearca scaderea farmacologica a incidentei complicatiilor si scaderea efectelor adverse prin stabilirea varstei gestationale la care are loc nasterea si a centrului medical in care se va desfasura nasterea.

In prezent se incearca depistarea gravidelor cu risc crescut, care ar beneficia de profilaxia cu Aspenter inainte de 16 saptamani, reducerea aparitiei preeclampsiei si numarului de nasteri premature. Acest lucru poate fi realizat prin combinarea ecografiei Doppler cu determinarea unor biomarkeri din sangele matern.

Este cunoscut ca, preeclampsia este un efect al placentatiei defectuoase manifestata prin cresterea rezistentei la flux in arterele uterine. Studii multiple au aratat cresterea indicelui de pulsatilitate in arterele uterine, in preeclampsie, in trimestrul I, in trimestrul II si in trimestrul III.

Depistarea biomarkerilor (arginina, glicerol, isovalerat) in primul  trimestru de sarcina, combinata cu ecografia Doppler (indice de pulsatilitate pe arterele uterine) au o sensibilitate de detectie precoce a preeclampsiei de 90% si o specificitate de 88%. Studiile efectuate recent au aratat ca, tratamentul cu Aspenter (la gravidele identificate cu risc crescut de a dezvolta preeclampsie) reduce acest risc cu 50% si riscul de nastere prematura cu mai mult de 90%.

DR. VOIASCIUC VALENTIN
medic specialist obstetrica-ginecologie

Suferiti de balonare?

Ce este balonarea si cum se manifesta?

Balonarea este o tulburare gastrointestinala ce afecteaza atat adultii, cat si copiii. In termeni de specialitate poarta numele de meteorism abdominal si este, de cele mai multe ori, un proces natural, provocat de mesele copioase. Atunci cand gazele din intestine nu sunt eliberate la timp prin flatulenta sau eructatii, apare balonarea.

Este un simptom descris adesea de o senzatie neplacuta de prea-plin abdominal, de presiune intra-abdominala, avand o intensitate variabila.

Senzatia de balonare poate fi resimtita uneori la nivelul partii superioare a abdomenului, alteori a partii inferioare sau la nivelul intregului abdomen.

In astfel de situatii, abdomenul nu mai este moale, suplu si nedureros la palpare, ci, dimpotriva, are volumul marit, iar la palpare apare durerea.

Acest simptom este frecvent intalnit, manifestandu-se la 20-30% din populatia generala, asociindu-se adeseori cu alte simptome din sfera tulburarilor functionale digestive, cum ar fi distensia abdominala (marirea de volum a abdomenului), eliminarea gazelor prin eructatii (eliminarea aerului din tractul gastrointestinal pe gura), flatulenta (eliminarea de gaze prin anus).

Care este mecanismul principal al balonarii?

 Balonarile apar ca urmare a inghitirii repetate de aer, a formarilor de gaze in intestine, in timpul proceselor de fermentatie sau ca urmare a obturarii eliminarii gazelor din intestin.

Toate persoanele au gaze pe care le elimina prin eructatie (ragaiala) si rect. Gazele sunt formate in principal din vapori fara miros: dioxid de carbon, oxigen, nitrogen, hidrogen si uneori metan.

Mirosul neplacut al flatulentei se datoreaza unor mici cantitati de gaz care contin sulf, gaz produs de bacteriile care se gasesc in intestinul gros.

Care sunt cauzele balonarii?

 Balonarile pot avea nenumarate cauze, insa pot fi tratate sau chiar evitate prin mijloace simple.

Exista alimente care produc mai frecvent balonare, chiar si la persoane fara nici o boala: dulciuri si fainoase, fasole, varza, conopida, castraveti, ceapa, mazare, ridichi, caise, banane, pepene, piersici, pere, prune, mere crude, oua, vin rosu, mancaruri grase sau prajeli, cereale, zahar sau substituenti, lapte sau produse lactate.

In majoritatea alimentelor care cauzeaza balonare, descompunerea carbohidratilor prezinta o problema, pentru care nu sunt disponibile enzimele adecvate.

Tratamentul cu antibiotice poate, de asemenea, sa va provoace balonare, pentru ca va da peste cap echilibrul florei intestinale. Aceste medicamente ajuta la dezvoltarea bacteriilor rele si cresc sensibilitatea la alimentele care fermenteaza.

Care sunt alte cauze ale balonarii?

Mancarea picanta, masticatia incorecta a alimentelor, anxietatea, stresul, consumul in exces de bauturi alcoolice, obiceiul de a vorbi in timp ce mancam, fumatul, mancatul peste masura, mestecatul gumelor si bomboanele, constipatia, folosirea aditivilor artificiali.

Ce investigatii sunt necesare daca prezentati balonare?

 Daca balonarea persista si/sau se agraveaza sau apar simptome de alarma (cum ar fi: scadere in greutate, tulburari de tranzit, varsaturi frecvente, varsaturi cu sange, pierderi de sange prin scaun, dureri abdominale, febra, scaderea poftei de mancare), este recomandat sa va prezentati de urgenta la medic.

Dupa anamneza detaliata si examenul clinic realizate de catre medic, acesta va poate, eventual, orienta si indruma spre efectuarea unor investigatii specifice.

Cum se evita balonarea?

 Mancati incet si mestecati hrana cu atentie. Evitati astfel patrunderea aerului in stomac, hrana se amesteca bine cu saliva, usurand astfel sarcina stomacului.

In locul legumelor crude, incercati sa consumati legume pregatite. Cele mai multe alimente sunt mai usor de tolerat daca sunt gatite.

Miscarea fizica preintampina balonarile si ajuta la combaterea lor. Scurta plimbare dupa masa, ajuta tranzitul bolului alimentar.

Cum se trateaza balonarea?

 Cele mai des utilizate modalitati de a reduce disconfortul produs de balonare sunt: schimbarea dietei, folosirea de medicamente eliberate cu sau fara reteta si reducerea inghitirii de aer.

DR. ARCOMITA DOINA
medic specialist medicina interna

Consultatii gratuite cu bilet de trimitere de la medicul de familie !